Deși are un program extrem de încărcat, fiind mereu prezentă la evenimente, onorându-și contractele, Antonia (33 de ani) nu uită niciodată programul alimentar pe care îl ține. Partenera de viață a lui Alex Velea (38 de ani) are un trup de zeiță și pozează extrem de sexy! Iată cum reușește artista să se mențină în formă.
Antonia reușește, cu brio, să se mențină în formă, deși are un program foarte încărcat. Își onorează contractele și se află mai mereu pe scenă, în fața publicului, pentru a cânta și a încânta cu piesele sale, însă reușește să aibă grijă și de silueta ei. Alături de Alex Velea, partenerul său de viață, Antonia a mărturisit ce dietă ține, pentru a arăta mereu „țiplă”.
Una dintre mâncărurile favorite ale Antoniei este salata cu ton și porumb, așa cum a mărturisit, recent, pe rețelele de socializare. Însă, artista se înfruptă și din alte bunătăți la fel de sănătoase care o ajută să se mențină în formă.
”Am o dietă și merg la sală împreună cu Alex. Și mă mai întreabă oamenii când am timp de toate acestea. E foarte simplu! Nu e ca și cum stau toată ziua la sală, poți să îți iei o oră din viața ta. Ducem copiii la grădiniță și după ce îi ducem mergem la sală dimineața”, mărturisea Antonia, în urmă cu ceva vreme, pentru Viva.
Artista a mărturisit că evită uleiul și, în general, grăsimile: ”Fără grăsimi, fără carne în ulei. În mare parte mănânc carne la grătar, pui sau mușchi de vită, orez, cu multe legume pur și simplu. Lumea crede că trebuie să faci foamea și nu e bine. Dimpotrivă, nu funcționează așa. Cel mai bine e să ai o dietă echilibrată. Trebuie să faci și sport, să îți pui corpul în mișcare”.
Sursă foto: Facebook